- 14 septembrie 2022
- adminFGC
- 0

Obiectivul specific: 3.12. – Îmbunătățirea nivelului de cunoștințe/competențe/aptitudini aferente sectoarelor economice/domeniile identificate conform SNC și SNCDI ale angajaților
Titlul proiectului: „COMPETENȚE DIGITALE PENTRU COMPETITIVITATE”
Contract: POCU/860/3/12/142782
Digitalizarea în rândul persoanelor vârstnice
material realizat în cadrul SA 4.1 în luna 08.2022 de către Consultant Sprijin Întreprinderi – expert 4 – Voicu Anne Marie Liliana pentru Proiect POCU/3/12/142782
NOTĂ:
Acest material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau Guvernului României
După cum putem observa, „digitalizarea” reprezintă un concept foarte des întâlnit în societatea contemporană, un fenomen aproape indispensabil în activitatea cotidiană a tuturor persoanelor. Efectele benefice ale digitalizării se pot resimți în mod special asupra persoanelor vârstnice, deoarece digitalizarea deschide noi căi de acces către volumul mare de informații și posibilități de a își îmbunătății viața de zi cu zi. Ajutorul din partea autorităților poate avea loc într-un mod digital, fiind o cale facilă și rapidă de a afla informații diverse sau de a primi răspunsuri la întrebările pe care le au.
De asemenea, atât activitățile, cât și serviciile provenite din partea statului sunt bazate în acest moment pe utilizarea internetului nu doar în scop informativ. Prin intermediul unei conexiuni la internet persoanele vârstnice pot să-și plătească taxele, impozitele și a depune declarații pentru a evita cozile la ghișee.
Instituțiile de stat se bazează fie pe un scop social (sprijinul persoanelor vârstnice, de la partea materială, până la partea morală), fie pe unul medical, fiind adoptat modul digital de comunicare cu cetățenii statului prin intermediul paginilor de internet proprii, a paginilor de socializare ori a unor aplicații prin intermediul cărora pot comunica rapid de pe telefonul mobil, cum sunt de exemplu „Facebook”, „Messenger Facebook”, „WhatsApp”, etc.
Digitalizarea oferă și oportunitatea persoanelor vârstnice de a se bucura de echipamente inovative de deplasare (utile și în cazul altor diverse dizabilități) ori alte mecanisme (ceasuri cu alarme speciale de avertizare în fața pericolelor și alte produse utile persoanelor diagnosticate cu boala Alzheimer) care pot îmbunătății calitatea vieții acestora.
De asemenea, vârstnicii beneficiază, prin intermediul digitalizării și informațiilor aduse prin utilizarea resurselor de pe internet, de cunoștințe suplimentare privind existența pericolelor iminente care pot avea loc în societate (înșelăciuni, violență, lipsă de ajutor în fața unui accident dacă vârstnicii sunt singuri în momentul incidentului, etc).
Ideea de digitalizare poate fi tratată, după cum s-a evidențiat mai sus, pe de o parte, printr-un scop social prin oferirea de ajutor persoanelor vârstnice, prin faptul că se oferă o protecție asupra acestora, iar pe de altă parte, prin reliefarea palierului medical.
Din punct de vedere social, autoritățile care, de pildă, prezintă în portofoliul de activități diverse campanii de sprijinire a persoanelor vârstnice, fie organizații de profit ori organizații fără scop lucrativ (cele de non-profit, postează pe propriile pagini de internet, activitățile întreprinse conform planului de activități), pot comunica diverse noutăți pe platforme electronice. Pot fi desemnate rezultatele proiectelor derulate într-o anumită perioadă, iar vârstnicii pot vizualiza aceste rezultate direct de pe telefonul mobil. Domeniul medical reprezintă unul dintre cele mai importante subiecte de tratat în ceea ce privește pensionarii, tocmai de aceea, luând în considerare dorința utilizatorilor, dar și a celor care activează în domeniul medical s-au introdus în activitatea lor cât mai multe metode digitale noi, cum ar fi: cardul național de asigurări de sănătate, programările online și site-urile online de unde se pot informa8
Impactul digitalizării asupra persoanelor vârstnice
Ideea digitalizării implică utilizarea metodelor de învățare a instrumentelor acestui fenomen în ceea ce privește persoanele vârstnice. În prezentarea ce urmează vom lua în considerare atât fenomenul de îmbătrânire demografică, cât și conștientizarea sănătății mintale. Astfel, persoanele vârstnice trebuie învățate metodele practice de a utiliza un calculator/tabletă, un telefon mobil (smartphone) ori elementele teoretice ale internetului, dar și importanța metodelor rapide de comunicare (rețele de socializare: Facebook, Whatsapp, Messenger, Facebook, etc.). Cunoscând aceste aspecte, considerăm că ar fi util ca autoritățile publice, ori organizațiile care au ca misiune sprijinirea persoanelor vârstnice, să formeze întâlniri în cadrul cărora să aibă loc sesiuni de învățare a vârstnicilor, grupuri de lucru în interiorul cărora persoanele vârstnice să învețe cum să utilizeze un calculator, cum să navigheze pe internet, cum să utilizeze internetul pe un telefon mobil. De asemenea, în aceste grupuri se pot lega prietenii, ceea ce facilitează înlăturarea sentimentului de singurătate, fiind o activitate în grup care desemnează sănătate mintală și crește sentimentul de incluziune socială resimțit de către persoanele vârstnice.
Un exemplu ilustrativ temei de față poate fi experiența istorisită de către Cath Harcula (2019), o relatare care ar conduce spre importanța învățării practicii digitale aferente vremurilor actuale. Cath Harcula, persoană vârstnică, descrie ideea că participarea la un curs contribuie la „învățarea continuă”, considerând faptul că aceasta reliefează un proces care diferă foarte mult de pregătirea academică și profesională pe care a reușit să o urmeze de-a lungul vieții sale și, de asemenea, susține faptul că i-a permis să iasă din zona de confort. Ideea de a învăța ceva nou i-a conferit încredere în sine, dorința de creativitate și, de ce nu, prietenii noi.
Utilizarea instrumentelor digitale în educarea persoanelor vârstnice
Incluziunea, în acest context, denotă furnizarea de educație informatică oferită persoanelor vârstnice, o educație asupra metodelor digitale de comunicare utilizate în perioada actuală din ce în ce mai des și care sunt foarte utile, chiar și după vârsta pensionării. În cazul persoanelor vârstnice, utilizarea internetului și a telefonului mobil constituie un element propice, atât prin a afla noutăți cu privire la subiecte legate de sănătate, informații cu privire la subiectul actual al pensiilor, schimbările ce pot surveni și alte subiecte de interes public, cât și oportunitatea de a discuta cu rude, persoane reprezentative din instituțiile publice (Casa de Asigurări de Sănătate, Casa Națională de Pensii Publice, medic de familie, etc.), copii, prieteni, persoane care se află în străinătate, prin intermediul camerei Web a telefonului sau calculatorului/tabletei.
Accesarea acestora pe internet, fie pe calculator, tabletă ori telefon mobil, reprezintă un ajutor pentru persoanele vârstnice deoarece află informația mult mai repede, fără să fie nevoie să parcurgă distanțe mari.
Tehnologiile digitale adaptate educației pentru persoanele vârstnice constituie o necesitate în societatea contemporană, iar pentru a se materializa aspectul conform căruia acestea să poată învăța importanța utilizării digitalizării este esențial să se acorde timp și efort pentru a explora cele mai bune modalități de a le pune în slujba educației.
Totuși, să nu uităm că aceasta din urmă implică în mod necesar relații de prietenie și că cei mai buni educatori sunt capabili să creeze, să mențină și să utilizeze astfel de legături pentru a sprijini vârstnicii în procesul de învățare.
Învățarea continuă reprezintă un prim-pas spre o sănătate mintală a persoanelor vârstnice, o stare indusă de creativitate și de dorința de a face ceva nou.
Tehnologia, în perioada actuală, stă la baza multor procese sociale, cum ar fi: ușurința comandării de pe internet a unor medicamente, discuțiile mult mai ușoare a persoanelor vârstnice cu rude /prieteni /cunoștințe prin intermediul camerei video, a telefonului sau a calculatorului, tabletei și, de ce nu, aflarea de informații actuale cu privire la multe subiecte (sănătate, politică, turism, etc.) pe calea ziarelor și revistelor online de pe internet care pot fi găsite și accesate foarte ușor.
Un exemplu interesant în ceea ce privește ideea de tehnologie ar fi indus de modalitatea finlandezilor de a sprijini persoanele vârstnice prin intermediul acestei științe a tehnologiei (2020). Tehnologia este atuul finlandezilor pentru sprijinirea vârstnicilor cu sănătate fragilă, fiind considerată o alternativă mai ieftină și mai prietenoasă decât căminele de bătrâni, inclusiv pentru pacienții care suferă de demență, trăind singuri. Există multe motive pentru care cineva poate experimenta „decalajul digital”. Tehnologia avansează mai repede decât îndemânarea unor vârstnici de a dobândi abilitățile de a lucra în mod digital la un nivel profesional. Astfel, acest lucru creează decalajul digital, mai exact, cererea de abilități digitale a depășit oferta.
Decalajul digital denotă, în ceea ce privește vârstnicii, o lipsă de cunoaștere a practicilor digitale. Nefiind cunoscute elementele legate de digitalizare (utilizarea unui telefon mobil sau a unui calculator) de la o vârstă fragedă, vârstnicii nu pot înțelege importanța utilizării aparatelor digitale deoarece acest subiect nu a fost scos în relief în anii de școală, spre exemplu; tocmai de aceea, utilizarea acestor aparate digitale, în rândul pensionarilor poate fi destul de dificilă, iar cei care doresc să îi ajute pe aceștia trebuie să își pregătească în prealabil un plan de predare foarte bine structurat. De asemenea, învățarea practicii internetului în zilele noastre poate fi vitală în cazul în care o persoană vârstnică are nevoie de un răspuns rapid la un rezultat medical sau dacă dorește să vorbească urgent cu o rudă despre o problemă anume. Conversațiile prin intermediul rețelelor de socializare sunt indispensabile astăzi, iar importanța conștientizării semnificației acestora, trebuie explicată de către oameni calificați în aria digitală, în cadrul mai multor întâlniri cu aceștia
CONSULTANT SPRIJIN INTREPRINDERI – 4
VOICU ANNE MARIE

