FGC ACTIV GRUP SRL, Partener 1 in cadrul proiectului ”Servicii integrate pentru revigorarea comunitatii marginalizate”, contract POCU/18/4.1/101824, implementat in comuna Sauca din judetul Satu Mare, anunta ca in perioada 14 – 16 august 2020 a avut loc evenimentul SaucaFest 20.20, festival anual al comunitatii rome pentru facilitarea includerii persoanelor marginalizate in comunitate, combaterea discriminarii si promovarea multiculturalismului.
Evenimentul SaucaFest 20.20 a fost lansat printr-o conferinta de presa organizata in data de 13.08.2020 in sala de conferinte din cadrul Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Satu Mare, sustinuta de dl. Primar Marian Gheorghe, la care au participat reprezentanti ai patru trusturi de presa.
Festivalul SaucaFest 20.20 s-a desfasurat in comuna Sauca, intr-un spatiu pus la dispozitie de Primaria Comunei Sauca, si a cuprins o zona de prezentare si promovare a mestesugurilor si obiceiurilor traditionale, ca si a produselor realizate de antreprenorii formati prin proiect care au deschis 15 firme locale, si o zona dedicata manifestarilor artistice.
In cele trei zile ale Festivalului SaucaFest 20.20, au fost promovate cultura si traditiile comunitatii de romi care traieste in comuna Sauca, prin acest festival urmarindu-se facilitarea integrarii lor sociale si combaterea discriminarii.
Au fost luate toate masurile sanitare de siguranta privind prevenirea imbolnavirii cu noul Coronavirus. S-au pus la dispozitia participantilor masti, manusi de unica folosinta, dezinfectant, termoscanere, personal instruit in combaterea Covid-19, a fost delimitat si marcat corespunzator perimetrul, astfel incat sa fie respectate regulile sanitare si de distantare fizica etc.
Festivalul SaucaFest 20.20 a avut un program divers:
– 20 de expozanti mestesugari traditionali (5 de etnie roma)
– standuri in care fiecare dintre mestesugari a creat la fata locului obiectele traditionale specifice fiecarei bresle
– participarea copiilor la ateliere creative in care vor contribui la crearea obiectelor impreuna cu mestesugarii
– spatiu amenajat destinat demonstratiilor gastronomice zilnice, ca parte reprezentativa
a culturii rome
– expozitie permanenta de port traditional romani – cu vanzare
– program artistic zilnic cu artisti sau momente artistice de inspiratie roma, folclorica si moderna.
Standurile expozitionale si demonstrative au fost puse gratuit la dispozitia expozantilor.
Programul artistic organizat in cadrul Festivalului SaucaFest 20.20 a cuprins momente artistice specifice tuturor etniilor conlocuitoare din zona, la care au fost invitati sa participe atat artisti locali, selectati dintre membrii grupului tinta al proiectului si din comunitate, cat si invitati din afara comunitatii.
Programul evenimentului a fost urmatorul:
Vineri, 14 august 2020:
17:00 – 18:00 – Deschiderea oficiala
18:00 – 19:00 – Ansamblul Vatra Santau
19:00 – 20:30 – Sandu Ciorba
20:30 – 21:00 – Formatia Galant
Sambata, 15 august 2020
17:00 – 17:30 – Cuvinte de deschidere
17:30 – 18:30 – Ansamblurile ”Flori de Codru” si ”Codruletul”, Tasnad
18:30 – 19:30 – Formatia Tarta Cristian
19:30 – 20:00 – Dans traditional tiganesc si interpretul Hiripi Rudi
20:00 – 21:00 – Ansamblul Vatra Santau
Duminica, 16 august 2020
17:00 – 17:30 – Cuvinte de deschidere
17:30 – 18:30 – Iulia Balaj si Formatia
18:30 – 19:30 – Ansamblurile ”Flori de Codru” si ”Codruletul”, Tasnad
19:30 – 20:30 – Georgiana Marina
Pentru promovarea evenimentului SaucaFest 20.20, au fost realizate doua bannere amplasate la intrarea in comuna Sauca si pe scena, 1000 de brosuri si 1000 de pliante de prezentare care au fost distribuite inainte si in cadrul evenimentului.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului ” Servicii Integrate pentru Revigorarea Comunitatii Marginalizate”, contract POCU/18/4.1/101824, Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020, implementat de Primaria Comunei Sauca, in parteneriat cu FGC ACTIV GRUP SRL, în calitate de Partener 1, Asociatia ACT 4U – Partener 2, SCOALA GIMNAZIALA ”SAUCA – Partener 3.
Proiectul are o durata de trei ani si este implementat în perioada 16 august 2017 – 14 octombrie 2020, in comuna Sauca.