Accesări Fonduri Europene Nerambursabile
Sprijinim mediul privat și autoritățile publice pentru o dezvoltare durabilă

Concentrat pe soluții
Coordonare și management

Orientat către client
Mediu Privat și Autorități Publice

99.99% Succes
Număr relevant de proiecte


Profesional și dedicat. Soluții de consultanță.
FGC ACTIV GRUP sprijină potențialii beneficiari de Fonduri Europene Nerambursabile pentru identificarea celei mai potrivite surse de finanțare, căutare de parteneri, elaborarea cererilor de finanțare și a documentațiilor aferente prin oferirea unor pachete de servicii complete.
8 de ani de experiență în Servicii de consultanță.
SC FGC ACTIV GRUP SRL este o firmă romanească cu capital privat, înființată în anul 2005, activând în domeniul accesarii Fondurilor Europene Nerambursabile deținând in prezent un portofoliu de clienți atât din mediul privat cât și din cel public.

Afaceri Noi
Definirea viziunii companiei, Poziționarea afacerii, Planul de afaceri, Design-ul transformării
Afaceri Noi
Creșterea valorii companiei, Fuziuni și Achiziții

Evaluare financiară
Consultanță pentru organizarea contabilității financiare și de gestiune
Evaluare financiară
Elaborarea de politici contabile, proceduri și norme interne

Marketing & Vânzări
optimizarea rezultatelor economice se poate realiza având o viziune unitară asupra tuturor componentelor mixului de marketing
Marketing & Vânzări
politica de produs, politica de preț, politica de distribuție, politica promoțională

Formare profesională
Invățarea continuă reprezintă un aspect cheie pentru fiecare individ în parte
Formare profesională
Investiția în capitalul uman este cea mai profitabilă investiție pe termen lung
POCU/860/3/12/142782
- adminFGC
- 29 iun. 2022
Anunț de începere curs
COMPETENȚE DIGITALE DE UTILIZARE A TEHNOLOGIEI INFORMAȚIEI CA INSTRUMENT DE ÎNVĂȚARE ȘI CUNOAȘTERE POCU/860/3/12/142782 Axa...
- adminFGC
- 27 iun. 2022
Material informare beneficii digitalizare intreprinderi
MATERIAL INFORMARE BENEFICII DIGITALIZARE INTREPRINDERI În data de 18.03.2022, CAMERA...
- adminFGC
- 08 apr. 2022
ANUNŢ ÎNSCRIEREA ÎN GRUPUL ŢINTĂ
ANUNŢ ÎNSCRIEREA ÎN GRUPUL ŢINTĂ AL PROIECTULUI COMPETENȚE DIGITALE PENTRU COMPETITIVITATE”-POCU/860/3/12/142782 Proiectul „Competențe digitale pentru competitivitate”,...
- adminFGC
- 21 mart. 2022
Descriere proiect POCU/860/3/12/142782
LIDER – CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE MUREȘ PARTENER 1 – FGC ACTIV GRUP S.R.L....
- adminFGC
- 18 mart. 2022
Anunț de începere proiect „Competențe digitale pentru competitivitate”
Competențe digitale pentru competitivitate Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toți Obiectivul specific:...
POCU/860/3/12/142832
- adminFGC
- 06 iul. 2022
Anunț începere curs prima grupă
PRIMA GRUPĂ A ÎNCEPUT CURSUL DE „COMPETENȚE DIGITALE DE UTILIZARE A TEHNOLOGIEI INFORMAȚIEI CA INSTRUMENT...
- adminFGC
- 30 iun. 2022
Introducere compendiu legislativ Formarea profesională
Introducere compendiu legislativ Formarea profesionalăAxa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toțiObiectivul specific: 3.12....
- adminFGC
- 27 iun. 2022
Informare privind stadiul implementării proiectului
INFORMARE PRIVIND STADIUL IMPLEMENTĂRII PROIECTULUI „Abilități digitale pentru întreprinderi competitive” - POCU/860/3/12/142832 ÎN...
- adminFGC
- 07 apr. 2022
Anunț de recrutare a grupului țintă
ANUNȚ DE RECRUTARE A GRUPULUI ȚINTĂ Proiect „Abilități digitale pentru întreprinderi competitive” POCU/860/3/12/142832 Axa prioritară...
- adminFGC
- 22 mart. 2022
Descriere proiect POCU/860/3/12/142832
LIDER – CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE ALBA PARTENER 1 – FGC ACTIV GRUP S.R.L....
- adminFGC
- 21 mart. 2022
Începere proiect ” Abilități digitale pentru întreprinderi competitive „
CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE ALBA – în calitate de beneficiar împreună cu FGC ACTIV...
POCU 860/3/12/142833
- adminFGC
- 06 iun. 2022
Anunț lansare proiect „Consolidarea capacitatii profesionale a angajatilor prin digitalizare”
Comunicat de presă Consolidarea capacitatii profesionale a angajatilor prin digitalizare Axa prioritară 3 – Locuri...

Contracte scrise și implementate.

Clienți privați, școli și UAT-uri

Ani de experiență în afaceri și consultanță.

Valoare contracte scrise și implementate

Formare profesională acreditați ANC
- pentru urmatoarele cursuri